Despre mine

Ada Lowood

Giulea M. Andreea 19 | Gemini | Romanian Blogger | Writer | Journalism Student | Made of words, stories, colors, imagination and mint.

Blogs Home » Personal » Personale » The Owl

The Owl

The Owl e blogul pe care am vrut mereu să-l citesc! Este un loc special unde scriu despre lucrurile care îmi plac și în care învăț să fiu responsabilă și (aș vrea eu) unde învăț să mă țin de termenele limită, stabilite tot de mine, dar pe care le depășesc din cauza lenei sau a altor factori (dar mai mult a lenei)
 
La un moment dat, în timp, am început să caut în online tot felul de lifehack-uri care să mă ajute să trec prin diferite etape sau faze mai mult sau mai puțin complicate pentru mine. Știu că și voi ați făcut asta la un moment dat, așa că sunt aici să vă ofer un pic din cugetările mele de viață. Nu am niciun hack pentru nimic, așa că să nu vă faceți speranțe prea mari, dar sper că blogul ăsta să vă placă și să vă ajute într-o oarecare măsură să vă faceți o idee despre ce bălmăjesc eu pe aici. 


Articole Blog

01. Recenzie: Maria, Regina României (2019) - Dec 4, 2019 8:38:00 AM

„În esenţă, acest film este povestea unei femei hotărâte ce devine eroina unei întregi naţii”, Alexis Sweet Cahill
~~~***~~~
În perioada în care femeile se luptau să primească dreptul la vot, Regina Maria nu a făcut decât să lupte într-un joc al bărbaților. Un pion important în istoria noastră, Maria a fost o figură curajoasă și plină de compasiune. Nu sunt cine știe ce inițiată în istorie, dar am fost curioasă de viața Reginei. Am vrut să văd orientativ viziunea regizorului cu privire la emblematica noastră figură istorică. 
Iubesc rochiile din film, sunt superbe, nu știu cât de „la punct” cu garderoba și stilul acelor ani, dar cu siguranță mi-au furat câteva zâmbete. A fost totuși o scenă în care am observat o bretea de la un sutien și am început să mă gândesc la istoria corsetelor. Înafară de asta, am rămas cu multe emoții după încheierea filmului, de parcă s-a terminat prea repede, și chiar așa a fost. Când au început creditele am realizat că nu voiam să plec din lumea aceea și îmi doream să văd mai mult din Regină decât ce ne-a oferit Roxana Lupu. 
Frumusețea actriței care a interpretat-o  m-a făcut să zâmbesc, întrucât seamănă într-o oarecare măsură cu Regina, iar într-un fel, mă simțeam de parcă mă uitam la adevărata elită românească. Un detaliu subtil, a fost lupta interioară pe care a trăit-o Maria în punctul în care a mers la Paris pentru conferința de Pace. Își dorea să își ajute țara și a plecat cu acest gând în suflet, iar frustrările erau în spatele ușilor închise și erau puse de-o parte atunci când trebuia să vorbească în numele țării. Lucru  ce se observă la final (când Carol îi spune că misiunea ei a eșuat și că toată călătoria ei până la Paris și Londra pentru a cere ajutoare nu au fost decât risipă de timp și de bani), moment în care se retrage la Pelișor pentru a medita la toate cele întâmplate și pentru a înțelege ce s-a întâmplat și cu ce a greșit. 
Veștile bune nu întârzie să apară, iar filmul se încheie într-o notă liniștită.O să închei cu o metaforă vizuală de care nu mi-am dat seama la început (dar și pentru a face cumva o paralelă dintre început și final), și anume, cadrul de început cu lacul înghețat, fără aparentă semnificație, cadrul a fost inclus ca simbol pentru ochii reginei.
 În mare, filmul a fost bun, dar nu e genul care să își aibă locul în cinematografe, fiind mai mult o producție potrivită pentru micile ecrane, dar care își face treaba până la capăt, în ciuda finalului deschis. 
~~~***~~~Locație: România, FranțaRegie: Alexis Sweet CahillScenariu: Gabi Antal, Alexis Cahill Costume: Claudia Bunea, Ana IoneciCu: Roxana Lupu, Daniel Plier, Adrian Titieni, Patrick Drury, Anghel Damian, 
02. Desculță în ploaie - Oct 21, 2019 12:50:00 PM

Omul de zăpadă de pe ecranul computerului meu îmi zâmbește de la Crăciunul trecut de fiecare dată când îmi încep tura, dar și la sfârșit dacă simt nevoia să îmi închid documentele de lucru. Colegii mei obișnuiesc să le lase pe ecran pentru acces mai ușor, dar prefer să le închid pentru a nu obosi prea tare computerul. 
Andrei mi-a făcut cu mâna în semn de salut când m-am ridicat să îmi iau geanta de pe biroul lui. Când ne începem tura, mereu ne lăsăm lucrurile pe unde apucăm și apoi ne punem pe treabă, doar știrile nu se fac singure, dacă ar fi așa, am fi toți fără un job. 
-Să nu uiți să îmi aduci poze de la eveniment în cazul în care o să fie vreo știre pe acolo, a spus colegul meu înainte să ies din cameră. 
Nu avea să fie nicio știre, eram sigură de asta, dar nu era cazul să pierd timpul încercând să îi explic criteriile de selectare a informației. Am trecut pe lângă Elena, care își strângea și ea lucrurile și se îndrepta către lift. 
-Ce planuri ai în weekend? M-a întrebat în timp ce așteptam. E vineri seară, sigur ai ceva stabilit, așa organizată cum te știu. 
-De fapt, merg la un film în seara asta. 
-Uuu, cu Dominic? 
-Singură, am răspuns încercând să îmi dau seama care dintre butoane era pentru parter. Liftul era atât de vechi încât butoanele erau aproape șterse și nu îți mai puteai da seama ce etaje indică.

-Cineva ar trebui să rezolve problema asta, a spus Miruna, din spatele meu.

-Cum adică singură? A întrebat Elena, uimită.

-Toți au câte ceva în plan, așa că m-am gândit că aș putea merge singură. În plus, e o chestie bună pentru self confidence și lucruri de genul ăsta. Elena nu a mai zis nimic. Am ieșit din lift și mi-a făcut semn de rămas bun în timp ce se apropia de soțul ei care o aștepta în holul principal.

E o librărie nouă care în fiecare vineri difuzează filme vintage, iar în acea zi trebuia să ruleze Barefoot in the park. Am mai văzut filmul acela de câteva ori și îl revăd de fiecare dată când am ocazia. Un fulger a brăzdat cerul când am ieșit din clădire, fiind urmat apoi de un tunet. Nu aveam umbrelă, așa că speram din suflet să nu mă prindă ploaia pe stradă.

Fără să îmi dau seama, pe măsură ce mergeam îmi aminteam diferite scene din film. Muream de nerăbdare să îl văd din nou. Eram la o stradă distanță când a început o ploaie torențială. Rece ca de ghiață care m-a făcut leoarcă în mai puțin de câteva secunde. Purtam tocuri, iar opțiunile erau următoarele; să merg pur și simplu sau să alerg să încerc să intru în librărie înainte să îmi intre apa până la piele. Groaznică zi în care să îți uiți umbrela sau în care să nu-ți iei geaca. M-am decis să alerg, iar pentru asta trebuia să mă descalț.

O femeie în vârstă a trecut pe lângă mine și m-a privit cu uimire în timp ce îmi scoteam pantofii.

-O să răcești, fata mea, a spus aceasta de sub umbrela ei cu model floral.

Cu pantofii în mână, i-am zâmbit și am mărit pasul spre librărie. Eram aproape acolo. M-am strecurat înăuntru în liniște, încercând să nu-i deranjez pe cei doi care discutau la computer.

-Ești sigur că e ok să lăsăm filmul ăsta azi? a întrebat unul din ei.

-Te putem ajuta cu ceva? M-a întrebat un tip cu ochelari cu rama roșie.

Și-au îndreptat atenția asupra picioarelor mele dezgolite.

-Am venit pentru film, dar aș avea nevoie să găsesc o baie să îmi curăț pantofii, am răspuns. Miruna avea dreptate, tocurile nu sunt deloc o alternativă bună pentru un reporter, mai ales dacă se anunță ploi în următoarea perioadă.

-Nu avem baie aici, a răspuns celălalt care și-a reluat activitatea la computer. Ți-am zis că mai bine puneai Rebel fără cauză.

-Te rog, e singurul vintage pe care îl știi.

Mi-am lăsat pantofii lângă șirul de umbrele așezate la uscat și am început să îmi caut prin geantă pachetul de șervețele. Când am simțit cotorul caietului meu de notițe, am simțit cum îmi sare inima în loc, speram că nu s-a udat. L-am scos din geantă și l-am răsfoit. Era un pic umed pe margini, dar scrisul era intact, slavă Domnului!

Dincolo de rafturi, undeva mai în spate, erau câteva persoane care stăteau pe pături pe podea, cu pahare în mână.

-E vreo problemă dacă intru așa? Am întrebat.

Tipul care stătea în picioare mi-a aruncat o privire exasperată.

-Dacă ai de gând să îți ștergi părul de cărți atunci vom fi nevoiți să te dăm afară. Șterge-te și tu cu o pătură, ai destule în spate.

Am pufnit și m-am îndreptat spre spatele sălii. M-am așezat pe podea pe una dintre pături, lângă o tipă cu părul scurt care se uita la DIY-uri pe Pinterest. Dacă îmi căutam suficient de mult prin geantă poate aveam să găsesc un pachet de șervețele totuși, iar pe măsură ce scotoceam am uitat de ceilalți din sală. Halal seară de vineri, dar ar fi putut fi și mai rea, așa că m-am decis să mă concentrez pe film și să aștept în liniște să mă pot întoarce acasă.

-Hei, a spus fata de lângă mine înainte de a se întinde după pătura de lângă ea. Uite, pune asta pe tine. Nu o să îi pese nimănui oricum.

-Mulțumesc, am spus. Sunt mereu așa?

-Cristi și Radu? Cam așa ceva, săptămâna trecută au avut exact aceeași discuție legată de vintage-uri și de James Dean. Dacă ar fi după Radu, el ar pune numai Rebel fără cauză și Somebody up there likes me cu Paul Newman. Le-am propus să pună și chestii mai noi, dar e librăria lui Cristi și el alege.

-Oh!

-Dap! Cristi e cel cu ochelari. Știi, când am lansat evenimentul nu ne așteptam să vină atât de multe persoane.

Mi-am pus pătura pe spate și am început să caut iar prin geantă după telefon. Aveam două mesaje, unul de la Andrei care mă întreba dacă nu am dat de vreo știre până acum și un emoji cu un televizor, iar celălalt era de la Cătălin care m-a anunțat că rămâne în Sibiu în seara asta și dacă pot să o iau pe Amalia de la mătușa ei. Cătă e un prieten vechi de acasă, iar Amalia e fiica lui care mai stă cu mine și cu soțul meu din când în când atunci când e plecat.

M-am pregătit să îi răspund când fata de lângă mine a vorbit din nou.

-Scuze că m-am băgat așa în seamă, stau doar cu ăștia doi și aranjăm pe aici și mă plictisesc. Te-am văzut singură și mi-am zis că poate nu te superi dacă vorbesc cu tine.

-E ok, stai liniștită.

-Sunt Maria.

-Alina, încântată.

-Spune-mi Alina, de ce ești desculță?

-Oh, a început ploaia și nu puteam să merg mai repede cu tocurile în picioare, așa că m-am descălțat.

-Ce drăguț!

Am ridicat dintr-o sprânceană.

-Nu înțeleg.

-Adică, și în film s-a descălțat Paul și a mers prin parc. Doar că, tu ai mers desculță pe stradă și nu în parc.

Am zâmbit.

-Dacă intram și cu o sticlă în mână în librărie atunci chiar făceam senzație în fața celor doi.

O altă fată, alături de prietenul ei s-au uitat la părul meu ud, iar Cristi și...nu îmi amintesc cum îl chema pe al doilea au stins  luminile și au început să pregătească video-proiectorul. Maria avea dreptate, chiar eram ca Paul și chiar am avut o zi groaznică, dar în ciuda acestor lucruri, nu eram ca el.

Când a început filmul zâmbeam și nici nu știam foarte bine de ce, știam doar că eram acolo și mă uitam la unul dintre filmele mele preferate. Probabil că arătam amuzant cu părul ud și cu pantofii lăsați la ușă lângă umbrele, dar în acel moment nici nu conta.

Eram fericită, iar asta contează mai mult decât orice.

adică aici.
03. Z: The Beginning Of Everything (2015) - Oct 18, 2019 9:56:00 AM


“I love her, and that's the beginning and end of everything.” ― F. Scott Fitzgerald
~~~~~***~~~~~
Scott Fitzgerald a fost mereu o vagă curiozitate pentru mine, încă de când am citit Marele Gatsby, dar nu am fost niciodată atât de curioasă încât să mă interesez de povestea din spatele excentricului scriitor. La o săptămână după ce am văzut Lizzie Borden Chronicles (despre care o să povestesc cu altă ocazie), am dat de Z: The Beginning Of Everything și nu am rezistat să nu dau play. (Legătura dintre cele două serii menționate mai sus? Christina Ricci)
Țin minte că mă enervam când anulau un serial care îmi plăcea, acum însă, mă bucur când un serial rămâne la 10 episoade pentru că sunt cazuri în care, după câteva sezoane se schimbă cu totul povestea și nu mai are niciun sens să te uiți mai departe. Deci anularea unui serial poate fi chiar benefică în anumite cazuri. 
După o mică cercetare superficială legată de cei doi (Scott Fitzgerald și Zelda), am aflat câteva detalii care m-au făcut și mai curioasă de serie, unele au fost incluse în serial, iar altele nu. Inițial, am crezut că va fi vorba despre succesul Zeldei alături de Scott (înainte să caut despre ei). Din păcate, a fost total invers, amândoi iubeau tragicul, iar cumva iubirea dintre cei doi a stat în calea vieții pe care și-o doreau împreună. 
La început, o avem pe Zelda acasă, petrecându-și timpul alături de prietenii ei, urmând apoi să întâlnească un oarecare Scott Fitzgerald, care îi spune că va ajunge un scriitor faimos într-o zi. El soldat în pregătire, iar Zelda o tânără îndrăzneață și plină de viață. 
Nu sună cunoscut?  În serial s-au axat mai mult pe Zelda decât pe procesul de creație a soțului ei, dar nu au lipsit însă opulența și petrecerile extravagante și nebune pe care le cunoaștem din Marele Gatsby (despre care am scris acum ceva timp aici.)
Zelda se confruntă cu un soț pus pe distracție, alcoolic și uneori violent. Iubirea lor pentru tragedii i-a unit pe cei doi în așa fel încât să trăiască una. Să fiu sinceră, la început eram la fel de confuză și fericită precum personajul Zeldei, a cărei poveste din păcate nu a apucat să fie spusă până la capăt. Spre final am fost la fel de tristă ca ea, iar finalul, a fost unul dureros, deși simplu, cuvintele Zeldei mi-au rămas în minte și vreau să termin exact așa această mică recenzie pentru a păstra simetria dintre prologul și epilogul serialului, fără multe spoilere, doar emoții și fapte care se leagă de realitate. 
~~~~~***~~~~~”Nobody has ever measured, not even poets, how much the heart can hold.” -Zelda Fitzgerald
06. Despre bunele maniere la evenimente - Sep 14, 2019 9:14:00 AM

Nu știu dacă am căscat ochii prea mult pe instastory-urile unor oameni care merg des la evenimente sau dacă doar am prins din zbor niște mici șmecherii care țin de bunele maniere în momentele în care am fost fizic la genul ăsta de activități. Cert este că, atunci când mă văd pe un scaun, așteptând să înceapă vreo conferință de presă sau vreun eveniment la facultate, am reușit să învăț câteva principii pe bază pe care le aplic (sau nu). 
Să începem cu cea la care nu excelez, și anume, body language. Nu e frumos să stai pe telefon când un om vorbește cu tine în general, e un gest ce sugerează dezinteres. La prezentări însă, e foarte ușor să te plictisești și să începi să te uiți pe facebook sau instagram. Pricipiul e același, e o lipsă de respect să stai pe telefon în timpul în care cineva vorbește. Personal, încerc să mă țin departe de telefon când mă aflu în fața unei persoane care ne povestește despre ceva, deși uneori mai am tendința să pun mâna pe telefon și să-l deschid involuntar, dar nu stau mai multe de trei minute pe el pe parcursul întregii prezentări. Când prezint eu, nu mă deranjează dacă cineva stă pe telefon, dar e frumos să acorzi maximul de interes cu putință, oricât de plicticoasă ar fi tema discuției. 
Felul în care stai contează, cât de comod sau incomod pari. Dacă se vede că nu te interesează ce se întâmplă acolo, se observă prin poziția corpului înainte de a apuca să îi spui persoanei de lângă tine că ,,nu se mai termină odată!”  Dar atunci când ești interesat de ce se vorbește, se vede în modul în care asculți, se vede, iar în general trebuie să cauți fragmente din discuție care te interesează, în felul ăsta te poți implica în mod direct la conversație și poți interacționa cu cel care prezintă, chiar dacă nu îi spui decât ,,sănătate” atunci când strănută sau îl întrebi lucruri despre lucrul pe care îl prezintă. Fii tu însuți!

Mi s-a atras atenția la un curs, când desenam și îmi ascultam profesorul, că pentru unele persoane acest gest e considerat o lipsă de respect. O situație concretă, când m-am simțit într-adevăr prost în situația asta: eram la o conferință de presă la un partid și desenam în așteptarea unei idei de știri, eram încă în perioada în care încercam să mă prind cam ce trebuie să faci la conferințele de presă, iar temele de atunci m-au plictisit atât de tare că am început să desenez în caietul cu notițe. Am făcut asta de două ori, până când colegul meu mi-a spus că la ultima ședință au început doi jurnaliști să vorbească despre faptul că omul acela vorbea, iar eu desenam. De atunci, prefer să stau și să mă uit prin cameră sau să încep să citesc în prezentare sau să ascult ce se vorbește.

Dacă primești de mâncare, în mod normal e frumos să mănânci, dar dacă e o problemă sau pur și simplu nu e genul de aliment pe care nu-l consumi în general și preferi să nu te atingi de el, e perfect ok, deși e frumos să îți ceri scuze în cazul în care cineva insistă, încercând să le explici situația. Dar în general oamenii sunt prea preocupați cu organizarea ca să mai observe dacă toată lumea a mâncat din ce au servit.

Când gazdele sunt insistente și nu înțeleg motivul pentru care refuzi un lucru, mai bine taci când vezi că nu înțeleg când le explici. Nu e ok să te cerți cu oamenii când orice neînțelegere poate fi evitată, o glumă subtilă poate ajuta mult, iar dacă nu ajută, tăcerea e o soluție mai bună, însemnând că orice ai spune nu are cum să le schimbe părerea. Toți avem păreri diferite, dar dacă nu le putem dezbate într-un mod liniștit, mai bine încercăm să evităm discuția. 
07. De ce se îmbracă oamenii special pentru biserică? - Sep 11, 2019 2:45:00 PM

Expresia ,,hainele de duminică” e încă destul de comună, deși mai sunt cazuri în care oamenii nu au auzit de ea. În urmă cu câteva zile am dat de un selfie pe instagram care avea la descriere ,,mergem la biserică, mulțumesc lui x și lui y pentru hair and makeup”, machiajul și părul nu erau aranjate într-un mod prea exagerat, erau chiar destul de discrete (din câte mi-am putut da seama din cunoștințele mele aproape nule legate de makeup) , dar lucrul ce m-a surprins a fost ideea de a ,,te îmbrăca pentru biserică”. Am ieșit de pe instagram confuză, cu o întrebare care m-a urmărit și zilele care au urmat ,,de ce te-ai machia pentru a merge la biserică?” apoi mi-am amintit de femeile din filme care poartă pălării când merg la slujbă, dar și de modul simplu în care oamenii se îmbracă pentru ceremoniile religioase de la sfârșit de săptămână. Iar dacă te îmbraci special pentru biserică, de ce să nu ai și un machiaj pe măsură?
Când eram mică, era o singură regulă pe care trebuia să o urmez în ceea ce privește mersul la biserică, și anume, hainele noi de Paște. În momentul în care mergeam la biserică de Paște pentru a lua Lumină trebuia aproape de fiecare dată să am haine noi, măcar pantalonii sau bluza. Dar, nu a fost niciodată o tradiție în adevăratul sens al cuvântului și nu am fost niciodată atenționată cum că nu aș fi fost vreodată îmbrăcată corespunzător.

În schimb, după ce am văzut postarea cu pricina și am început să mă întreb care e faza cu machiajul și tot încoțopenitul, am zis să văd puțin despre ce e vorba. Pe internet nu e mare lucru, în mare parte articole de opinie despre tinerii care nu se îmbracă corespunzător, sau oameni care cred că nu contează așa de mult cum te îmbraci și dezbateri dintre cele două. Am dat în schimb de o poveste drăguță despre soția unul pastor care a spus că oamenii nu prea mai vin la biserică, dar și când vin, o să se asigure că nu sunt singurii îmbrăcați în blugi (lucru judecat în anumite părți din- cred că erau Statele Unite, dacă nu mă înșel), treabă care m-a făcut să zâmbesc în momentul în care am văzut.

Unii oameni au început să disece versetele biblice în căutarea unei mențiuni că omul care participă la rugăciune trebuie îmbrăcat într-un anumit fel, iar una din ele, nu îmi amintesc cuvintele exacte, știu că era scrisă de Samuel și spunea în felul următor: Dumnezeul se uită după cum e îmbrăcată inima și nu trupul.

Nu vreau să intru prea mult în mențiunile biblice, dar după alte căutări am realizat că toată aranjarea asta înainte de mersul la biserică e mai mult un factor social decât unul religios, așa că mi-am primit răspunsul. Încă din cele mai vechi timpuri preoții au fost recunoscuți în funcție de costumație, acea „uniformă” care ne ajută să facem diferența dintre Papa sau un părinte din România sau de pe alte meleaguri. Ținuta preotului surprinde în mod direct credința respectivă. Iar oamenii, se îmbracă așa cum simt sau din diferite motive, fie că pari mai curățel pentru vecinii pe care îi întâlnești la slujbă sau doar pentru că atunci când te îmbraci special îți dă acel sentiment de bucurie pe care îl ai când ieși din blugii pe care îi porți în fiecare zi și din tricoul preferat. 
08. Ce am învățat de la tipa care a pictat Peleșul? - Aug 30, 2019 3:21:00 PM

Pe la sfârșitul lui Iulie am fost pentru prima dată la unul dintre castelele din țară pe care le mai văzusem doar din poze. Când am urcat pe drumulețul pietruit care duce spre Peleș, nu aveam cine știe ce așteptare, știam procedura: să facem poze, să râdem și eventual să vedem dacă reușim să prindem un tur pentru a vedea și interiorul castelului. Aveam telefonul descărcat, lucru ce mi-a permis să mă bucur de loc și să văd cu adevărat frumusețea castelului lui Carol (prezent și el în față, cu un pumn în șold și cu o privire care trăda neîncredere, dar nu o să vorbesc despre statuia lui). Sinaia e frumoasă, dar Peleșul e diferit în natura lui, datorită diversității de stiluri sau poate a istoriei ce-l vizează.
Castelul nu a fost însă singura surpriză de acolo. Așezată pe balustradă, o fată stătea liniștită cu ochii ațintiți asupra unei anumite părți a castelului, scanând pentru câteva secunde imaginea, urmând ca apoi să încerce să transpună treptat în culori ceea ce vedea. Nu am observat-o din prima, dar după ce m-am maimuțărit puțin pe acolo, am văzut în trecere și am rămas impresionată de ceea ce făcea. Pictura în public nu e ceva ce aș face fără un pic de anxietate, am mai desenat în parc, dar nu am ieșit niciodată să pictez efectiv într-un loc public. Gestul ei însă, mi s-a părut plin de curaj.
La coada la bilete, cei din grup m-au spus că ar fi drăguț să merg să vorbesc cu ea dacă îmi place ce face. Și chiar voiam să merg, dar îmi era rușine, rușinea aceea cum că ceea ce fac alții e mult mai bine făcut decât ce faci tu, iar dacă vorbeam cu ea îmi era un pic rușine că aveam să fiu judecată pentru că nu sunt bună la peisaje sau pictat în general. Dar ce e frica asta până la urmă? Frica e un barometru care îți arată că ești pe cale să faci ceva drăguț. 
M-am decis în cele din urmă că nu am ce pierde dacă vorbesc cu ea, așa că m-am apropiat timid începând discuția cu un simplu ”Hi!” care a început o conversație tare drăguță mai ales că e din România. A fost și ea de acord că nu trebuie să îți fie rușine cu stilul tău de artă pentru că, în definitiv, fiecare artist are propriul stil pe care îl preferă mai mult, unii sunt specializați pe portrete, alții preferă să facă schițe de modă (sună cunoscut?) peisaje sau poate vor să experimenteze și să încerce câte puțin din toate. După mai multe discuții legate fie de desen, de benzi desenate sau pur și simplu de locul în care ne aflam sau despre lucruri din viața lui Carol, nu am regretat că m-am băgat în seamă cu fata care picta. 
Am învăța de la ea că nu trebuie să îți fie rușine cu tine înșuți pentru că nu știi un lucru, poți oricând să înveți ceva nou de la o persoană străină și poți oricând să îți faci noi prieteni. Trebuie doar să ai curajul să faci primul pas sau să fi suficient de inspirat să începi o discuție și să spargi gheața, iar apoi te lași purtat de conversație pentru că cele mai bune povești și cele mai frumoase discuții se nasc din lucruri banale. Dacă nu ai curaj, nu știi niciodată ce oameni minunați poți întâlnii în viață. 
09. Despre exces și cum să clasificăm informațiile pe care le primim - Aug 11, 2019 9:07:00 AM

Nu e o noutate faptul că suntem într-o vreme în care informația e la îndemâna oricui, iar oricât de utile pot fi știrile și amalgamul de noutăți care-ți apar în feed din secundă în secundă, nu înseamnă că sunt neapărat ceva indispensabil.
Când Diana de la finesociety.ro și-a deschis site-ul, eram tare fascinată de natura scrierii ei și obișnuiam să intru în fiecare zi cu speranța că a postat ceva nou. De atunci, am început să caut alte blog-uri și pagini care să mă bucure la fel de mult și care să reușească prin ceea ce scriu să mă convingă să mă întorc pe pagina lor. În timp, mi-am dorit să găsesc o platformă în care să pot citi toate blogurile pe care le urmăresc, fără să fiu nevoită să intru la „reading list-ul”de pe Blogger.
Aplicația respectivă se numește Bloglovin, iar când am reușit în cele din urmă să îmi fac cont am avut câteva mici neînțelegeri cu ea (aplicația) în materie de organizare, în sensul că urmăream foarte multe lucruri care nu aveau legătură cu mine și cu interesele mele generale, iar multitudinea de știri și de titluri pe care le primeam zilnic mă făcea să mă simt un pic agresată, fiind un fel de obligație „ai dat click pe follow, acum trebuie să te uiți”, numai că, lucrurile nu stau chiar așa.
Procesul e același ca la toate rețelele sociale, dai follow și primești în feed postările pe care oamenii pe care îi urmărești le-au publicat. Simplu, doar că nu e chiar așa. Nu te obligă nimeni să citești ceva care nu-ți place sau care nu te atrage în mod deosebit sau care nu ți se pare măcar puțin interesant, iar gusturile se pot schimba în timp. Un alt lucru ar fi tema discutată pe pagina urmărită, și aici dau exemplu Ziarul Adevărul, pe care îl urmăresc mai mult pentru reportaje decât pentru știri, dar care mă umple zilnic cu notificări despre evenimentele care s-au întâmplat sau care urmează să se întâmple.
Ca student la jurnalism, ni s-a cerut încă din anul I să citim presa pentru o mai bună înțelegere mai multor elemente ce țin de domeniu și care nu pot fi înțelese decât prin lucru practic (care ține și de citirea știrilor). Nu pot nici să mă laud că citesc presa foarte des, deoarece nu vreau să am în minte gânduri prefabricate de o lume într-o veșnică goană după senzațional care le aduce profit. Da, pot să îmi aleg singură știrile, iar asta și fac, dacă nu le aleg cum trebuie, e greșeala mea și cel mai probabil o să învăț din ea, dacă nu, viața merge mai departe. Doar pentru că informația ne este mereu la dispoziție, nu înseamnă că trebuie să fim absorbiți de ea. Sunt oameni care își petrec mare parte a timpului înjurând oameni care vorbesc la TV, sunt oameni care scriu lucruri răutăcioase în comentarii în online înloc să dea unfollow sau unsubscribe și să caute lucruri care îi atrag.
Odată făcut asta, poate fi chiar amuzant să stai online și poate chiar poți scăpa de stres uitându-se la youtuber-ul tău preferat sau citind o postare nouă scrisă de o persoană pe care nu o cunoști, dar îți plac postările ei și vrei să afli ce părere are despe o anumită temă, o persoană care te inspiră.
Bloglovin’ obișnuia să mă umple de știri, pentru că am ales să urmăresc site-uri de știri în același loc unde primeam noutățile de pe bloguri. Știrile însă se strângeau atât de mult încât îmi era imposibil să citesc tot și nu era nicio șansă să ajung la postările care mă interesau cu adevărat. De aceea trebuie să existe o ordine în ceea ce faci și să nu ajungi să te pierzi într-o mare de lucruri care nu ascund ce contează de fapt. Pentru că în acest fel îți poți pierde și timpul și energia în online. Oare de ce ne simțim obosiți după ce stăm o zi întreagă să ne uităm la clipuri pe youtube? Pentru că unele clipuri asta fac, mănâncă timp și energie.
Nu spun că știrile sunt rele (sau că nu e nimic bun de văzut pe youtube), spun doar că se strângeau foarte multe (ceea ce e și normal), de aceea m-am decis să le separ în două aplicații diferite. Dacă aș fi știut să îmi fac propria aplicație, probabil aș fi încercat să le sortez cumva pe categorii, dar cum nu am cunoștințele necesare, mă limitez la ce am: aplicațiile disponibile și utilitatea pe care trebuie să o aibă.
Tu ești în control asupra feed-ului tău, iar cu un singur click poți accepta sau respinge orice tip de informație ar putea apărea. ține doar de tine cum vrei să îți gestionezi contul și cât de mult timp vrei să pierzi urmărind clipuri pe youtube sau stresându-se de un incident care s-a întâmplat în ultima oră într-o zonă în care nici nu te afli.
E o chestiune de alegere.
10. Despre agende neterminate și jurnalul perfect - Jul 20, 2019 5:15:00 PM

Imaginație sau nu, oricine poate crea un jurnal perfect. Sună ciudat, nu-i așa? 
Ei bine, mereu am mers pe principiul ,,vreau și eu lucrul ăla! Și totuși, pot și eu să fac unul, de ce să dau banii pe el când ies mult mai bine dacă îmi fac singură.” Genul ăsta de încăpățânare m-a ajutat să învăț să fac mandala și să îmi fac propriul bullet journal. Partea amuzantă e că odată ce începeam, nu eram nici măcar pe aproape de toate lucrurile frumoase pe care le vedeam online. Pagini pictate, avatare superbe care nu o să îți iasă niciodată așa de frumos (ceea ce e și normal). 
Agendele au fost mereu un factor de interes pentru mine, încă din copilărie când îmi puneam ochii pe câte un caiețel frumos colorat, special gândit să îți atragă privirea. Încă de atunci desenam și măzgăleam (a se citi: scriam) și făceam tot felul de linii care nu mai știu ce semnificau, dar în mintea mea de atunci, toate se îmbinau frumos între ele și făceam ceva care mă bucura. 
Câțiva ani mai târziu, plăcerea astea s-a transformat în stres în momentul în care am început să am o agendă pentru orice: blogging, bullet journaling, desen, notițe și (aproape de fiecare dată) una pe care nu o folosesc deloc, dar care trebuie să fie mereu prezentă în geantă. Principala mea grijă în ceea ce privește agendele a fost partea de estetic, trebuiau să arate frumos, iar asta se pierdea în momentul în care trebuia să scriu ceva în grabă și nu mai nimeream agenda respectivă. Pe lângă scrisul urât, erau și tăieturi  care îți luau ochii și care nu aveau ce căuta în încercarea mea de a plănui jurnalul ideal.
O altă problemă pe care am întâmpinat-o în tentativele mele de a perfecționa o agendă, a  fost acela veșnica dilemă: caietele care rămâneau nefolosite. E ca și cum ai avea pe raft o carte pe jumătate scrisă, iar povestea se termină la jumătate, așa mă simt în momentul în care mă trezesc cu o agendă neterminată. 

Și totuși, o agendă frumoasă, este una inestetică, în care găsești notițe pentru aproape orice, una care să cuprindă gândurile și ideile pe care le ai. 

11. Recenzie: The Amateurs (2016) - Jul 8, 2019 10:42:00 AM

Pretty Little Liars a fost unul dintre serialele mele preferate din liceu, până în punctul în care am dat de cărți și am început să aflu mai multe despre mincinoasele noastre preferate. Nu am văzut seria până la sfârșit pentru că începusem să nu mai fiu atentă în momentul în care rula episodul, așa că am preferat să renunț. După etapa PLL, am trecut la The Lying Games, aceeași poveste, cărțile mi-au plăcut mai mult decât seria TV (care era deja anulată din câte îmi amintesc). 
După aproape două serii citite, Sara Shepard a devenit un nume care mă duce cu gândul la adolescenți cu secrete ucigașe și oameni bogați, dar și la încurcături de situații și momente periculoase. În ceea ce privește The Amateurs, nu m-am putut abține să nu zâmbesc când am dat de scene sau idei asemănătoare cu cele din PLL. Povestea este una puternică, multă implicare emoțională și mult mind game ( manipulare și șantaj ), dar toată treaba mi s-a părut ceva diferit și faptul că a fost ușor de citit și captivant m-a făcut să nu o las din mână. Grupul de pe Case not solved m-a fascinat încă din punctul în care s-au întâlnit și Aerin s-a decis să se alăture  pentru a ajuta la rezolvarea cazului surorii sale. 
Au fost momente în care m-am plictisit de unele scene și unele în care mă simțeam parte din grup, mai ales când închideam cartea și începeam să mă gândesc la toate indiciile și  teoriile legate de moartea Helenei Kelly, care i-a pus pe treabă încă din primele capitole pe tinerii noștri detectivi. Teorii care nu au coincis niciodată cu ale mele și care i-au îndreptat ușor spre arestarea a doi oameni, posibili vinovați de moartea Helenei. 
În principiu a fost ok, suficient de interesantă pentru a te face să citești mai departe și suficient de ușoară încât să o citești într-o zi. Sunt scene în care sunt descrise cadavrele unor oameni în urma unei morți violente, dar pe lângă scenele acelea mai serioase, avem momente de prietenie dintre personaje, de ură și de nesiguranță, dar și multe piese de puzzle care încep să se îmbine treptat pe parcursul cărții. 


12. Multitasking-ul: Între fun și coșmar - Jun 14, 2019 5:36:00 PM

E  frumos când vezi că reușești să faci mai multe lucruri de odată. Când eram mică, mă jucam în timp ce ascultam reluările de la desene, concentrată atât pe ceea ce făceam cât și pe ceea ce se vorbea în episodul respectiv. De atunci, am crezut mereu că sunt bună la așa numitul multitasking și era un timp în care mă simțeam mândră de atenția mea distributivă. Dar oare am fost vreodată productivă?
În ultimele luni am început să observ tendința de a lucra la mai multe proiecte în același timp, 10 tab-uri deschise care, cel mai des rămân în bară (necitite) timp de zile întregi, iar când încep să nu mai am loc de ele le abandonez. Iar cum închid lungul șir de site-uri pentru documentare, se dezvoltă tendința de a da X și la paginile de word unde am lucrări începute și neterminate. Granița de la o joacă până la lipsa de productivitate s-a scurtat și mai mult în momentul în care am căutat pe google despre multitasking și am realizat cât de mult m-am mințit în acești ani. 
Biologul molecular, John Medina, crede că ia în jur de 50% mai mult să finalizezi ceva când treci de la un task la altul.  Ceea ce ne face cu 50% mai puțin productivi, dar sunt și alte consecințe care țin de multitasking precum sugerează multe studii, de la scăderea IQ-ului până la creșterea nivelului de stres și încetinește capacitatea de memorare. Desigur, e mai ușor să închidem căsuțele care ne apar pe ecran decât să stăm să le citim pe fiecare, citești două-trei, te plictisești și încerci să faci altceva, stai o oră pe facebook ca apoi să realizezi cât de repede a trecut timpul și că mai ai doar o oră până la finalizarea proiectului care trebuie predat. Răspunzi la un mesaj, scrii jumătate din temă, mai dai un mesaj și apoi te întorci la temă, doar că la altă materie, pentru că te-ai plictisit de cea la care ai lucrat inițial. 
Multitasking-ul este o îndemânare care prinde bine în CV și o mențiune drăguță în scrisoarea de intenție, dar cum a devenit un skill imposibil pentru om, unul dintre cele mai căutate aptitudini ale unui potențial angajat? Simplu, în era vitezei încercăm să accelerăm astfel încât să ținem pasul cu absolut orice, de la tehnologie până la piața de muncă, fiind o constantă întrecere care a crescut pulsul lucrurilor.
surse: Why Multitasking is Blocking Your Path to Success/ # 3 Reasons Why Multitasking Is More Unproductive Than You Think/ Mitul despre multitasking/ Want to learn faster? Stop multitasking and start daydreaming
13. Recenzie: Cartea oglinzilor (2017) - May 27, 2019 5:00:00 PM

Nu pot spune sigur dacă imaginea de fenomen literar ilustrată pe coperta din spate sau simpla citire a primei pagini a fost factorul care m-a determinat să adopt Cartea oglinzilor (pe care o găsiți aici) pentru câteva zile (fiind împrumutată de la Biblioteca Județeană). Îmi doream ceva ușor, care poate fi citit repede și care să nu mă plictisească, așa că m-am decis să îi acord o șansă. După vreo 20 de pagini citite, îmi făcusem deja o impresie, legându-mă strict de relația dintre Laura și Richard, ulterior m-am decis să continui pentru că eram intrigată de un lucru; la sfârșitul cărții am dat de însemnările unei persoane care a citit cartea înaintea mea, însemnări ce cuprind o listă a personajelor, evenimentelor și considerații, ca un fel de mic ghid pentru a înțelege lectura. 
Lista în sine, nu m-a ajutat foarte mult să înțeleg schimbul constant de naratori, cât m-a ajutat să înțeleg implicarea personajelor în povestea care a dat startul întregii cărți. Aceea scânteie de la care pornește toată treaba. Avem trei naratori care cedează ștafeta (povestea) celuilalt, pasând de la unul la altul un caz vechi de 30 de ani care nu a fost niciodată finalizat, caz ce constituie o provocare pentru cei trei care încep să intre și mai mult în poveste. 
La început, e un manuscris care se termină într-un anumit punct care lasă loc de interpretare. Sa fie mărturia unei crime sau doar produsul imaginației tipului ce a scris? Asta e întrebarea care dă startul și totul începe să se desfășoare în prezent (pentru că acțiunea din manuscrisul menționat mai sus se petrece undeva în jurul Crăciunului, în anul 1987). 

Un joc scenic, ce redă și ideea sugerată de titlu, este simetria dintre poveștile actorilor de atunci cu cei din prezent, dar și de cantitatea mică de informații care începe să se lege pe parcursul cărții când încep să se unească toate piesele din puzzle. Practic, cartea e ca un puzzle, fiecare personaj reprezintă câte o parte din el, iar piesele care le lipseau erau cele care afișau chipul criminalului, cum s-ar spune. Simetria de personalități, dintre generații și dintre caractere, variază de la un personaj la altul, dar e imposibil să nu te gândești, fie măcar pentru o secundă că unul dintre personaje nu se aseamănă cu un altul. 
La început, când încă mă aflam în partea manuscrisului lui Richard, asociam cumva cu Mincinoșii, urmând apoi să intru parcă într-unul din romanele lui Rymond Chandler. Totuși, m-am pierdut în naratorii și la final abia mi-am dat seama cine a fost cel care a rezolvat crima, dar asta pentru că ritmul a fost la fel precum al celorlalți, deși s-a simțit diferența dintre ei (din punct de vedere al personalităților ) prin dialog. 
Per total, mi-a plăcut, e genul de lectură pe care o poți citi într-o zi și te poți despărții de ea cu ușurință, dar care reușește să te scoată din rutină, chiar și pentru câteva ore. 
14. 20+ citate deștepte din #GIRLBOSS - May 18, 2019 11:37:00 AM

1. ,,când ești foarte prost la ceva și oricum nu vrei acel ceva, asumă-ți pierderile și mergi mai departe”2. ,,dacă n-ai fost bună la școală, nu lăsa asta să-ți omoare spiritul. Nu înseamnă că ești proastă sau lipsită de valoare ori că n-o să ai niciodată succes la nimic. Pur și simplu, înseamnă că talentul tău e la altceva, așa că profită de ocazie să cauți acel ceva la care ești bună și să găsești un loc în care poți înflori. Odată ce reușești asta, ai să fii de neoprit!”
~~~~~***~~~~~
Portretul unei #GIRLBOSS:Alexi Wasser (imboycrazy.com)
3. ,,Tratează-ți granițele și impune-ți o structură! Trebuie să fii propriul tău părinte!”4. „Clarifică-ți ce iubești să faci și (cu puțin noroc nu ești nici foarte nepricepută la asta) apoi încearcă să-ți dai seama cum poți să-ți câștigi traiul făcând asta! Nu fi speriată! Cu toții vom muri, e doar o chestiune de când și cum- așadar, fii CURAJOASĂ! Niciodată nu vei regreta că ai încercat să-ți împlinești visul! Nu rămâne cramponată în a pierde timpul, bere și petreceri. Sărbătorește atunci când e ceva de sărbătorit. Fii mândră de ceea ce faci. Nu face munca de mântuială. Fii cea mai bună. Fă în așa fel încât să le poți oferi altora ceva original și special care să le facă viețile mai bune.”
~~~~~***~~~~~
5. „Dacă înveți să-ți controlezi finanțele și să nu le permiți să te controleze ele pe tine, nu te vei mai trezi captiv la slujbe, în locuri sau în altă parte. Să înveți cum să-ți gestionezi banii este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le vei face vreodată. Să fii într-un loc bun din punct de vedere financiar poate deschide foarte multe uși.”6. ,,este atât de simplu, deși mulți oameni par să aibă dificultăți în a o înțelege: nu cheltui mai mulți bani decât ai.”7. ,,Tata spune întotdeauna: valorezi exact cât următoarea ta lună și în primele zile de existență ale lui Nasty Gal și eu trăiam la fel. Indiferent de circumstanțe, trebuia să public licitațiile. Astfel, n-aș fi avut bani.”8. ,,Atunci când timpul petrecut făcând bani este semnificativ mai mare decât timpul pe care-l petreci cheltuind bani, vei fi surprinsă să afli câți bani poți economisi chiar și fără să te gândești la asta în mod special.”9. ,,Gândește-te la contul de economii ca la orice altă factură. Trebuie  plătit în fiecare ună sau vor apărea consecințe.”
10. „Dacă ești tentată să cumperi ceva, imaginează-ți doar că acei pantofi noi sunt făcuți de fapt din bancnote de 20 de dolari. Ar arăta bine acele bancnote de 20 de dolari dacă s-ar murdări pe trotuar? Nu, n-ar arăta bine. Asta e din cauză că banii arată  mai bine în bancă decât pe picioarele tale.”
11. „Nu primești lucrurile pe care le ceri.”
12. „Dacă ești frustrată pentru că nu obții ceea ce îți dorești, oprește-te o secundă: ai cerut direct acel ceva? dacă nu, nu te mai plânge. Nu te poți aștepta ca lumea să-ți citească gândurile. Trebuie să te exprimi, iar uneori asta e la fel de simplu cu a spune: Hei, pot să iau eu asta?”13. „Luxul poate fi o experiență minunată, iar lucrurile din jurul tău ar trebui să fie reprezentative pentru viața pe care ți-ai construit-o, câtă vreme îți aloci timp să le apreciezi. Mi-am cumpărat recent tacâmuri de argint și, când îmi mâncam iaurtul azi-dimineață, n-am putut să nu mă gândesc: Această linguriță e serioasă!”
14. „Cunoști tipologia: întotdeauna se plânge, e concediat des, i se sparge mașina, iubita îl înșeală. Acești oameni sunt convinși că viața e nasoală...așa că e. Este vechiul concept al celor care se aseamănă și se adună sau legea atracției. Primești înapoi ceea ce dai, așa că de ce nu te-ai concentra pe a vizualiza ceea ce-ți dorești în loc să fii distrasă de ceea ce nu vrei și de ce n-ai transmite universului bunele tale intenții în așa fel încât și el să le trimită înapoi la tine?”
15. „De fiecare dată când iei o decizie bună, când faci ceva drăguț  sau când ai grijă de tine însăți; de fiecare dată când mergi la muncă și muncești din greu și dai tot ce ai mai bun pentru tot ce poți face, plantezi semințele unei vieți despre care doar poți spera să fie peste cele mai nebunești visuri. Așadar, ai grijă de lucrurile mici, chiar și de lucrurile mici pe care le urăști, iar apoi tratează-le ca pe promisiuni pentru propriul tău viitor. Curând vei vedea că norocul îi favorizează pe cei norocoși care chiar fac ceva. ”
16. ,,Magia haosului este ideea conform căreia un set particular de credințe acționează ca o forță activă în lume. Cu alte cuvinte, alegem ce și cum credem, iar convingerile noastre sunt unelte pe care le folosim atunci când facem lucrurile să se întâmple...sau nu.”
17. ,,Dacă tu crezi în ceva, vor crede și alți oameni. Nu poți convinge pe altcineva că ești minunată, nemaipomenită și senzațională dacă tu nu crezi cu adevărat că ești așa. Aceasta nu este falsa încredere pe care o capeți de la niște aprecieri pentru un  selfie de pe Instagram, ci o credință în tine însăți, profundă și de nezdruncinat, care rezistă chiar și când lucrurile nu merg atât de bine. ”
18. Continuă să-ți amintești constant că asta este ceea ce îți dorești și în curând vei descoperii că, cu cât știi mai bine ce-ți dorești, cu atât mai puțin probabil va fi să accepți ceea ce nu-ți dorești. Unul dintre ele mai bune lucruri în viață- un motiv pentru care să nu te arunci orbește înspre un singur scop unic- este că, uneori, te va duce spre ceva mult mai cool decât orice porniseși conștient de la început să faci.
19. Dacă te gândești la un singur lucru și vorbești despre el tot timpul, ești prea obsedată. S-ar putea să-l denaturezi. Trebuie să te lași să-ți urmezi un pic și cursul firesc, iar lucrurile potrivite și oamenii potriviți se așează de la sine. Pentru unele lucruri merită să lupți.
20. Dacă ceva nu iese cum trebuie, dar tot abordezi acel ceva în exact același fel, urmărește alt scop o vreme. Asta nu înseamnă să renunți, ci doar să fii deschisă.
21. Dacă abordezi toate aspectele vieții tale cu o anumită doză de spiritualitate, poți influența rezultatul. Sau, cel puțin, vei influența felul în care  te raportezi până la urmă. Dacă sunt prost-dispusă în timp ce prepar cina, mâncarea va avea gust ca naiba. Dar, dacă sunt fericită în timp ce gătesc, cina va fi de-a dreptul fantastică.
22. Nu vreau să-mi mai petrec timpul gândindu-mă la lucruri pe care nu le doresc în viața mea. Trebuie să-ți alungi oamenii din cap la fel de hotărât cum ai da pe cineva afară din casa ta, dacă nu l-ai dori acolo.
23. Concentrează-te pe lucrurile pozitive din viața ta și vei fi  uimită să constați cât de multe alte lucruri pozitive încep să se întâmple. Dar, înainte de a începe să te gândești că tocmai a dat norocul peste tine, amintește-ți că e magie și că ai făcut-o tu însăți.
24. Mulți dintre cei mai mari artiști, gânditori și chiar oameni de afaceri au fost și sunt introvertiți (Albert Einstein, Bill Gates și J.K. Rowling, ca să dau doar câteva exemple), așa că faptul de a fi introvertit nu te blesteamă în niciun caz la o viață în umbră.
25. Provocarea ta ca  #GIRLBOSS este să te arunci cu capul înainte spre lucruri fără să fii prea atașată de rezultate. Când scopul tău este să acumulezi experiență, perspectivă și cunoaștere, eșecul nu mai este o posibilitate. Eșecul este invenția ta.
26. Există o anumită libertate în a fi inadaptat. Faci ce vrei, spui ce vrei și mergi mai departe când e clar că nu mai ești bine-venit.
27. Nasty Gal a fost programul meu de masterat. Am învățat să nu am rezerve când vine vorba despre a opri pe cineva în mijlocul unei prezentări pentru a-i cere să clarifice un aspect pentru că nu știu despre ce vorbește. Dacă tot nu înțeleg, îi voi spune ,,Tot nu înțeleg” și am să-i cer să explice din nou. Uneori aș putea să aud efectiv sunetul ochilor care se dau peste cap în cameră- dar, considerând că iau decizii care implică atât de mulți bani și atât de mulți oameni, nu-mi permit să mă prefac că știu despre ce e vorba. Când conduci o companie la fel de mare ca a mea, nu ești singurul care ajunge să plătească pentru greșeli. Aș putea ,,să mă prefac că sunt CEO” sau aș putea chiar să fiu un director de companie, ceea ce înseamnă să facă tot ce trebuie să ac (inclusiv să pun întrebări evidente) pentru a lua cea mai bună decizie pentru compania mea. Nu contează unde te afli în viață, vei economisi  mult timp dacă nu-ți vei face prea multe griji pentru ce cred alții despre tine. Cu cât reușești să înveți asta mai devreme cu atât mai ușor va fi restul vieții tale.

Tu ești cine ești, așa că ar fi bine să te obișnuiești cu asta. 
28. Când te accepți pe tine însăți, e surprinzător cât de mult te vor accepta și alți oameni.
29. Ultimul lucru de care are nevoie lumea este încă o persoană plictisitoare sau o marcă plictisitoare... Așadar, îmbrățișează toate lucrurile care te fac diferită. Modifică-ți hainele cât vrei, dar să nu îndrăznești să îți modifici ciudata din interior- are grijă de tine la fel de mult ca și de mine.
30. Ține minte: nu te îmbăta cu propriul succes.

~~~~~***~~~~~Portretul unei #GIRLBOSSNorma Kamali, designer  vestimentar și antreprenor
31. Am învățat devreme ideea de ,,cunoaște-te pe tine”. Cred că, dacă ai o perspectivă unică și dacă rămâi relevantă  și autentică, vei ieși în evidență. Trebuie să fii entuziasmată și pasionată de ideile tale pentru a le face să funcționeze. Sunt șanse mari să fie nevoie de 20 dintre acele idei bune înainte ca una dintre ele să prindă și să aibă șansa de a deveni reală, dar o idee bună e bună numai dacă există și un plan bun care să o transforme în realitate. 32. Cel mai important lucru pe care îl poți face este să-ți asumi riscuri. Riscurile sunt locul în care se întâmplă descoperirile, iar marile schimbări te duc în locuri noi și creează oportunități. Pot fi foarte înfricoșătoare și intimidante, dar asta înseamnă că te scot din zona de confort.33. Sfatul meu ar fi să visezi și să nu te oprești din visat. Să-mi transform visurile în realitate m-a inspirat întotdeauna să muncesc din greu. Un vis nu e niciodată de ajuns, iar visul tău poate fi transformat și rafinat pe drum pentru a deveni relevant și de succes.  ~~~~~***~~~~~
34. Să știi când să te faci auzit și când să taci te va duce foarte departe, nu doar în afaceri, ci și în viață.35. Într-o lume ideală, niciodată n-ar trebui să faci lucruri care sunt sub nivelul tău, dar aceasta nu este o lume ideală și nici nu va fi vreodată. Trebuie să înțelegi că și o slujbă creativă nu este doar despre a fi creativ, ci și despre a face munca aceea care trebuie făcută. Acea #GIRLBOSS care e dispusă să facă o muncă sub nivelul ei- și mai sus de el- este una care iese în evidență. 36. Fii o persoană amabilă la muncă.37. Șeful tău nu este prietenul tău și, dacă tu ești șeful, angajații nu sunt prietenii tăi. Am învățat asta pe calea grea când am ieșit într-o seară la cină cu cineva care fusese în subordinea mea. 38. Am auzit atât de mulți oameni plângându-se de locurile lor de muncă pentru că ,,au atât de mult de oferit”, dar întâi de toate trebuie să faci munca pe care o ai de făcut acolo. Nu-mi pasă dacă să tai facturi e sub nivelul tău. Dacă nu faci asta, cine crezi că o va face? Șeful tău? Nu. De aceea ai fost tu angajată. Nu ești specială. Știu că probabil ți-au tot spus asta părinții cât ai crescut, în fiecare zi, timp de 20 de ani ( e în regulă, au făcut asta și ai mei), dar tot trebuie să vii la muncă și să muncești din greu, la fel ca toți ceilalți. Dacă ești o #GIRLBOSS, ar trebui să-ți dorești să muncești mai mult decât toți ceilalți. 39. Să fii concediat poate fi un foarte necesar apel de trezire la realitate, un impuls în direcția potrivită sau o cale de ieșire. 
~~~~~***~~~~~Portretul unei #GIRLBOSSChristine Barberich, redactor-șef la Refinery29
40. Cum folosești acel timp și munca pe care o urmărești te învață atât de mult despre cine ești și despre ce poți deveni. 41. Sfatul meu pentru aspirantele la statului de #GIRLBOSS este ca, oricât ari fi de greu, să nu le mai pese atât de mult de ce cred alții. Găsește o cale prin care să auzi ce-ți dorești TU. Știi care este visul TĂU? Și apoi dă tot ce ai în direcția asta: munca ta, relațiile cu care te înconjori, mâncarea pe care o introduci în corpul tău. Tot ceea ce controlezi în lumea ta ar trebui să hrănească acel vis ș să te facă să te simți ca o #GIRLBOSS.~~~~~***~~~~~
42. #GIRLBOSS: stăpânește-ți stilul cum îți stăpânești mașina pe care o folosești. Asta înseamnă să te îmbraci pentru tine însăți- nu pentru iubitul tău, nu pentru prietenii tăi și nu pentru părinții tăi. Uite un lucru pe care industria modei probabil că nu ți-l va spune: încrederea este mai atractivă decât orice ai putea pune pe corpul tău. 43. Tu creezi lumea, pas cu pas. Este în întregime a ta, să o descoperi și să o creezi. 44. Indiferent care sunt visurile tale, dacă îi asculți numai pe cei din jurul tău, posibilitatea ca ele să se îndeplinească e foarte mică. Lumea iubește să îți spună cât de dificile sunt lucrurile și nu exagerează. Iar asta e foarte descurajator. Dar uite cum stau, de fapt lucrurile: poți să le ai de fapt pe toate și nimic nu vine ușor. Vei face sacrificii și compromisuri, vei fi dezamăgită și îi vei dezamăgi și tu pe alții, vei eșua și o vei lua de la capăt, vei frânge niște inimi, vei purta niște nume și vei învăța să te ridici și să mergi mai departe din locul în care propria ta inimă se frânge. Dar dificil nu înseamnă imposibil, iar din catraliardele de lucruri din acest univers pe care nu le poți controla, ceea ce poți controla este cât de mult îți dai silința și când sau dacă să te oprești ori nu. 45. Unul dintre avantajele pe care le avem atunci când suntem naivi este că, adesea, suntem suficient de naivi pentru a crede în noi înșine atunci când nimeni altcineva nu e dispus. Eu am fost suficient de prostuță și încăpățânată să pun tot ce aveam într-o afacere numită Nasty Gal și să-i ignor pe cei care-mi spuneau că ceea ce fac este greșit. 46. Dacă începi să asculți, ar trebui să descoperi că inima ta a știut care-i treaba  de la bun început. 47. Marii antreprenori sunt ca Indiana Jones: fac salturi înainte să vadă podul, pentru că știu că, dacă nu fac asta, altcineva o să ajungă la acel Sfânt Graal. Acel Sfânt Graal este al tău și trebuie doar să-l iei. 
15. Cum a reușit un maraton The X-Files să mă motiveze ca viitor jurnalist👽 - May 11, 2019 3:52:00 PM

X-files este unul dintre serialele mele preferate, dar nu mă așteptam să fie și cel care să îmi reamintească cât de mult iubesc ceea ce fac. Sunt însă momente când simt că nu pot face față sau prin care nu cred că sunt în stare să trec. Anumite etape, nivele de cunoaștere, pe care le prind mai greu și care mă fac să rămân în urmă față de colegii mei care înțeleg înaintea mea sau care înțeleg altfel ce ni se predă.
Un lucru care m-a fascinat la X Files este determinarea lui Mulder de a se avânta în cazurile neobișnuite cât și de modul lui lipsit de inhibiții. Felul în care se conformează la normele impuse de FBI fără să-și uite motivația și motivul pentru care a început să lucreze pe departamentul lui. Modul în care nu-i pasă de ce cred ceilalți despre el, deși părerile lor nu sunt tocmai ceva ce ți-ai dori să spună ceilalți despre tine.
Pe lângă faptul că înțeleg mai greu unele lucruri, îmi e rușine să vorbesc cu  oamenii, deși îmi place acest lucru. După câteva episoade de X-Files, am rămas fascinată de felul în care Mulder și Scully merg să vorbească cu  oamenii pentru fiecare investigație și de modul în care se comportă în raport cu situația prin care aceștia trec, dar încearcă și să confrunte persoanele dacă acestea par să aibă ceva de ascuns.
Așa că mi-am propus, ca data viitoare când trebuie să iau un interviu sau să discut cu oamenii pentru a afla când se țin anumite evenimente, îi voi purta pe Scully și Mulder cu mândrie în minte. Și jurnalismul e o meserie care necesită investigație atunci când e cazul, iar nesiguranța și timiditatea sunt caracteristici diametral opuse în domeniu.
Pentru o persoană introvertită însă, e greu până când devine o comoditate și frica dispare. Nesiguranța că nu vei folosi informațiile așa cum trebuie, că nu redactezi articolul așa cum trebuie sau că pur și simplu lipsește o virgulă undeva prin propoziție sunt mici sperieturi pe care le am zilnic și care mă presează să iau o decizie, care în cele mai multe ocazii e cea de a fugi de redactarea articolului și de abandonarea poveștii. Dar poveștile sunt unul dintre cele mai frumoase caracteristici ale jurnalismului și unul dintre motivele pentru care îmi doresc să fac acest lucru așa că renunțarea nu mai e o soluție.
Citatele caracteristice serialului ”The truth is out there! ” și ”Trust no one!” se încadrează și ele în teoria jurnalistică, întrucât, cu cât informația e mai ascunsă, cu atât jurnalistul e determinat să o găsească. Totodată, trebuie să se îndoiască de orice aude și să verifice informația de fiecare dată.
16. Lucruri pe care le-am învățat în AIESEC - May 6, 2019 6:42:00 PM

În momentul în care am intrat în AIESEC, nu aveam nici cea mai vagă idee în ce mă băgam, știam doar un lucru: aveam mult timp liber și simțeam că aș putea face în sfârșit ceva creativ, separat de blog, într-un cadru liniștit în care să lucrez împreună cu alți studenți (asta fiind ceva ce mi-am dorit încă de când am intrat la facultate). Eram timidă, tăcută, rușinoasă și nu aveam nici cea mai vagă idee cum să inițiez o conversație. Muream de rușine de fiecare dată când mergeam la sediu, dar în primele dăți, eram mulți și puteam ușor să mă pierd în mulțime.

La început au fost câteva prezentări ale organizației, de la istorie până la obiective și update-uri la activitatea localului în care am fost (Nu înțelegeam mai nimic, desigur! Poate înafară de istorie din care am mai prins câte ceva) dar și mici prezentări susținute de foști membrii care includeau mai mult jocuri și momente în care ni se atrăgea atenția asupra unor lucruri, apoi ni se dădea puțin timp să reflectăm asupra lor. Târziu mi-am făcut curaj să ridic mâna și să răspund. Nu o să uit niciodată când mi s-a zis, pe la ultimele prezentări când era liniște ,,se pare că toate drumurile duc spre tine”. Am încropit un răspuns și nu mai știu ce s-a întâmplat după, dar replica aceea mă pune pe gânduri și acum.

AIESEC e mai mult decât o gașcă de adulți tineri care se joacă de-a organizația, în cele cinci luni în care am fost voluntar am făcut o mulțime de lucruri minunate și am învățat că E OK dacă iei lucrurile în serios (chiar dacă nu ești pe aceeași lungime de undă cu toată lumea și de fapt nu prea înțelegi bine ce se întâmplă acolo). De ce să vă mint, când auzeam termeni precum iGV, PM, ALUMN, GH mi se rupea firul, iar când am învățat în cele din urmă ce reprezintă, au venit alți termeni și alte abrevieri de memorat.

După un timp, când m-am acomodat și mi-am intrat în ritmul interviurilor, a început să îmi fie drag să îmi fac treaba (și să înțeleg mai mult cu ce se ocupă organizația). Cu îndemânarea Melaniei Lupu, mă ocupam de fiecare EP care aplica și încercam să mă port cât de frumos și de cuminte posibil cu fiecare dintre ei. Unii au avut reacții pozitive, pe când alții erau mai sceptici (sau, de ce să vă mint, mai grei de cap sau prea Toma necredinciosul). Desigur, lucrurile nu au fost tot timpul numai lapte și miere, dar o principală calitate de care este nevoie în AIESEC este adaptabilitatea.

Am învățat să fiu curajoasă și să îmi asum greșelile și deciziile proaste pe care le-am mai luat de-a lungul timpului. Să mă adaptez în diferite situații; să fiu sinceră cu mine însămi și să spun NU atunci când nu sunt întrutotul convinsă de un lucru. Să gândesc conștient în momentul în care sunt pusă în postura de a accepta un post sau chiar de a-l refuza pentru că nu mi se potrivește (ca persoană, am principii foarte bine clădite în ceea ce privește deciziile pe care le iau, dar sunt și nesigură din fire, lucru ce dezechilibrează balanța iar organizația mi-a arătat că nimeni nu poate lua decizii înafară de mine și că uneori, pur și simplu nu e loc de nesiguranță). 
AIESEC  m-a ajutat să vorbesc cu oameni de alte naționalități, am fost ajutată să fac origami de un tip din Hong Kong, am discutat despre feminism cu o fată din Brazilia, am bătut palma cu un tip din Turcia, am vorbit despre cărți și filme cu fete din China, am gândit și creat prima mea strategie de PR (care nu a fost folosită, dar de care sunt încă foarte mândră). Am fost rugată de o altă fată din Brazilia să vorbesc cu părinții mei să mă lase să merg cu ei la Welcome Party și am încurcat niște nume când am redactat un Invitation Letter, am învățat denumiri care îmi erau străine la început și am făcut 28 de variante de afișe într-un singur weekend (niciunul nu a fost folosit) Am luat interviu unei turcoaice care nu știa engleză și care mă întreba dacă vorbesc turcă, am prezentat un proiect într-un liceu și am împărțit stickere M-am jucat cu frișcă prin sediu și am învățat să îmi împart timpul între  facultate, ieșit pe afară și voluntariat.

Am învățat că uneori trebuie să muncești degeaba pentru a descoperii dacă ești bun sau nu la ceva dar și cum să văd lucrurile din perspectiva de spectator, ca și cum ai sta pe balcon, sprijinit în coate și te-ai uita la un spectacol. Vezi toate detaliile, dar nu poți participa în mod direct. Poți lua inițiativa să cobori și să faci o intrare surpriză pe scenă sau poți sta și învăța pașii fiecărui personaj sau să te bucuri pur și simplu de poveste.

Dar mai presus de toate momentele frumoase sau mai puțin frumoase pe care le-am trăit în AIESEC, mi-am făcut prieteni și am cunoscut oameni fără de care nu aș fi putut învăța multe dintre lucrurile menționate mai sus. Vor rămâne mereu speciali pentru mine și mă bucur că am apucat să facem lucruri minunate împreună.
17. Recenzie: Domnișoara Christina (2013) - May 5, 2019 8:11:00 AM


Ecranizarea nuvelei cu același nume din 1936, semnată de Mircea Eliade, conferă autenticitatea unei realități feerice, de la începutul secolului IX, îmbinată astfel cu superstițiile și temerile populare românești.În introducere întâlnim un personaj misterios a cărei identități nu ni se dezvăluie imediat, și care desenează pe pereții casei în ruină forma unei femei cu pălărie. Imagine ce începe să prindă contur odată ce ne întâlnim cu celelalte personaje și începem să le cunoaștem mai bine. ,, Intenția a fost să povestim un pic mai mult despre blestemul care s-a abătut asupra lui Egor în începutul filmului și ne-am gândit că ar fi interesant să îl vedem după mai mulți ani de la întâmplarea cu pricina.”,explică Alexandru Maftei, regizorul și scenaristul peliculei. Sanda (interpretată de Ioana Anastasia Anton) îl aduce acasă pe Egor (Tudor Aaron Istodor) pentru a-l prezenta familiei, dar lucrurile însă încep să devină sumbre, atât prin comportamentul ciudat al mamei și al surorii fetei. Toată femeile încep să viseze o anumită domnișoară numită Christina, iar atât tânărul, cât și profesorul Nazarie -un arheolog ce face cercetări în zona moșiei, interpretat de Ovidiu Ghiniță- sunt fascinați de prezența acestui personaj absent și totuși atât de resimțit de familia Sandei, cât și de săteni. La început a fost parfumul de violete cel care marca prezența strigoaicei, urmând apoi să-și dezvăluie treptat intențiile. Porfesorul Nazarie află de la săteni că domnișoara Christina a fost împușcată în timpul răscoalei din 1907 la doar 20 de ani, poveste la care Egor răspunde cu scepticism, ce-l ajută pe tânăr într-o oarecare măsură să rămână suficient de curajos încât să înfrunte demonul, chiar dacă asta însemna să-și sacrifice logodnica.
__________Domnișoara Christina (2013)
Locație: RomâniaRegie: Alexandru MafteiScenariu: Alexandru Maftei Montaj: Theodora PenciuCostume: Maria Miu, Ioana AlbaiuCu: Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton, Ioana Sandu, Tudor Aaron Istodor

18. Recenzie: Blestemul femeii care plânge - Apr 28, 2019 7:31:00 AM

Povestea mea legată de La Llorona a început din momentul în care am văzut filmul COCO și am auzit cântecul interpretat de Esmeralda ce era dedicat unei anumite „femei care plânge” (pe care îl găsiți aici), desigur, desenul nu are nicio treabă cu ea, ba chiar ar fi ultimul lucru de care Miguel ar trebui să se ferească. La aproape un an după ce am văzut Coco, am cerut bilete la film cu momentul Esmeraldei în minte, fără să-mi dau seama de traducerea în limba română a titlului. ,,Două bilete la La Llorona”, am spus cu încredere, dar expresia confuză de pe fața tipului de la casă mi-a reamintit că filmul nu se numea așa.
Sunt intrigată de povestea Lloronei încă de când am auzit cântecul din COCO si am cercetat un pic ideea. Filmul însă, surprinde bine legenda, dar nu face decât să desființeze orice așteptare aș fi avut. Nu a fost un horror care să mă sperie, câteva tresăriri așteptate pe aici, pe colo, dar niciodată suficient încât să mă facă să sar din scaun.

Cel mai tensionant moment din film a fost când și-a înecat copii, iar asta m-a întristat mai mult decât să mă sperie, filmul însă, au adăugat faze amuzante pe alocuri, personajul Anei a fost bine conturat, copii bine jucați și scenariul a inclus câteva scene amuzante (incluzând și cele care ar trebui să fie paranormale). Părintele din Anabelle și-a făcut și el apariția, pomenind de păpușă, fără să o implice suficient încât să afecteze acțiunea.
Scena în care Ana stătea în fața Lloronei cu o bâtă de baseball strigând ”how did you get in my house?” mi s-a părut amuzantă, dar și un gest plin de curaj din partea Anei, fiind astfel o dovadă că protagonista noastră e mai puternică decât pare. Pe lângă asta, au mai fost scene precum cea în care La Llorona se arată în umbrelă sau camuflarea ei prin perdele mi s-au părut părut cele mai inteligente scene.
Pentru orice amator de filme horror, filmul ar putea fi considerat bunicel, construit după o rețetă clară pe care am tot văzut-o în universul The Conjuring și care pare să facă filmele ce-l leagă din ce în ce mai previzibile. 
19. 20+ inspiring quotes from BECOMING MICHELLE OBAMA - Apr 14, 2019 8:14:00 AM

1. ,, Now I think it's one of the most useless questions an adult can ask a child- What do you want to be when you grow up? As if growing up is finite. As if at some point you become something and that's the end."2. Since stepping reluctantly into public life, I've been held up as the most powerful woman in the world and taken down as an "angry black woman". I've wanted to ask my detractors which part of that phrase matters to them the most- is it "angry" or "black" or "woman"? I've smiled for photos with people who call my husband horrible names on national television, but still want a framed keepsake for their mantel. I've heard about the swampy parts of the internet that question everything about me. A sitting U.S. congressman has made fun of my butt. I've been hurt. I've been furious. But mostly, I've tried to laugh this stuff off.3. There is a lot I still don't know about America, about life, about what the future might bring. But I do know myself. 4. My father, Fraser, taught me to work hard, laugh often, and keep my word. My mother, Marian, showed me how to think for myself and to use my voice.5. They taught me to see the value in our story, in my story, in the larger story of our country. Even when it's more real than you want it to be. Your story is what you have, what you will always have.6. There were days when I felt suffocated by the fact that our windows had to be kept shut for security, that I couldn't get some fresh air without causing a fuss.7. There were days, weeks, and months when I hated politics. And there were moments when the beauty of this country and its people so overwhelmed me that I couldn't speak. 8.  There were queen bees, bullies, and followers. I wasn't shy, but I also wasn't sure I needed any of that messiness in my life outside of school.
9. Meanwhile, from my bedroom window, I could observe most of the real-world happenings on our block.
10. Our neighborhood was middle-class and racially mixed. Kids found one another based not on the color of their skin but on who was outside and ready to play.
11. But I'd learn many years later that my mother, who is by nature wry and quiet but generally also the most forthright person in the room, made a point of seeking out the second-grade teacher and telling her, as kindly as possible, that she had no business teaching and should be working as a drugstore cashier instead.
12. My parents talked to us like we were adults. They didn't lecture, but rather indulged every question we asked, no matter how juvenile.
13. As we grew, we spoke more about drugs and sex and life choices, about race and inequality and politics. My parents didn't expect us to be saints.
14. The color of our skin made us vulnerable. It was a thing we'd always have to navigate.
15. I've said before that my father was a withstander, a man who never complained about small things or big, who cheerily ate liver when it was served to him.
16. It would not be our dad who'd throw us over his shoulder with Herculean grace and carry us to safety.
17. My father was not accustomed to being helpless.
18. I usually marched home with four or five other girls in town, all of us talking nonstop, ready to sprawl on the kitchen floor to play jacks and watch All My Children while my mom handed out sandwiches. This, for me, began a habit that has sustained me for life, keeping a close and high-sprinted council of girlfriends- a safe harbor of female wisdom.
19. Failure is a feeling long before it becomes an actual result. It's a vulnerability that breeds with self-doubt and then is escalated, often deliberately, by fear.
20. I only knew that when I showed up at home, there'd be food in the fridge, not just for me, but for my friends, I knew that when my class was going on an excursion, my mother would almost always volunteer to chaperone, arriving in a nice dress and dark lipstick to ride the bus with us to the community college or the zoo.
21. In our house, we lived on a budget but didn't often discuss it's limits. My mom found ways to compensate. She did her own nails, dyed her own hair (one tie accidentally turning it green), and got new clothes only when my dad bought them for her as a birthday gift. She'd never be rich, but she was always crafty. When we were young, she magically turned old socks into puppets that looked exactly like the Muppets. She crocheted doilies to cover out tabletops. She sewed a lot of my clothes, at least until middle school, when suddenly it meant everything to have a Gloria Vanderbilt swan label on the front pocket of your jeans, and I insisted she stop.
22. Her goal was to push us out into the world. "I'm not raising babies," she'd tell us. "I'm raising adults."
23. "Handle it how you think best."
24. It was another small push out into the world. I'm sure that in her heart my mother knew already that he'd make the right choice. Every move she made, I realize now, was buttressed by the quiet confidence that she'd raised us to be adults. Our decisions were on us. It was our life, not hers, and always would be.
25. Much of my energy in those days was spent inside my own head, sitting alone in my room listening to music, daydreaming about a slow dance with a cute boy, or glancing out the window, hoping for a crush to ride his bike down the block. So it was a blessing to have found some sisters to ride through these years together.
26. I understand now that even a happy marriage can be a vexation, that it's a contract best renewed and renewed again even quietly and privately- even alone.
27. I had peers who were always a step or two ahead of me, whose achievements seemed effortless, but I tried not to let that get to me. I was beginning to understand that if I put in extra hours of studying, I could often close the gap. I wasn't a straight-A student, but I was always trying, and there were semesters when I got close.
28. We were happy- happy with our freedom, happy with one another, happy with the way the city seemed to glitter more on days when we weren't thinking about school.
29. Like me, she could be frivolous and goofy when we were with a larger group, but on our own, we’d get ponderous and intense, two girl-philosophers together trying to sort out life’s issues, big and small.
30.  I’ve been lucky enough now in my life to meet all sorts of extraordinary and accomplished people—world leaders, inventors, musicians, astronauts, athletes, professors, entrepreneurs, artists and writers, pioneering doctors and researchers. Some (though not enough) of them are women. Some (though not enough) are black or of color. Some were born poor or have lived lives that too many of us would appear to have been unfairly heaped with adversity, and yet still they seem to operate as if they’ve had every. an advantage in the world. What I’ve learned is this: All of them have had doubters. Some continue to have roared, stadium-sized collections of critics and naysayers who will shout I told you so at every little misstep or mistake.
31. The noise doesn’t go away, but the most successful people I know have figured out how to live with it, to lean on the people who believe in them, and to push onward with their goals.
32. I hoped that someday my feelings for a man would knock me sideways, that I’d get swept into the upending, tsunami-like rush that seemed to power all the best love stories. My parents had fallen in love as teenagers. My dad took my mother to her high school prom, even. I knew that teenage affairs were sometimes real and I hoped that someday my feelings for a man would knock me sideways, that I’d get swept into the upending, tsunami-like rush that seemed to power all the best love stories. My parents had fallen in love as teenagers. My dad took my mother to her high school prom, even. I knew that teenage affairs were sometimes real and lasting. I wanted to believe that there was a guy who’d materialize and become everything to me, who’d be sexy and solid and whose effect would be so immediate and deep that I’d be willing to rearrange my priorities. I wanted to believe that there was a guy who’d materialize and become everything to me, who’d be sexy and solid and whose effect would be so immediate and deep that I’d be willing to rearrange my priorities.
33. You don’t really know how attached you are until you move away until you’ve experienced what it means to be dislodged, a cork floating on the ocean of another place
34. Some of my peers felt their otherness more acutely than I did. My friend Derrick remembers white students refusing to yield the sidewalk when he walked in their path. Another girl we knew had six friends over to her dorm room one night to celebrate her birthday and promptly got hauled into the dean's office, informed that her white roommate evidently hadn't felt comfortable with having "big black guys" in the room. There were so few of us minority kids at Princeton
35. My to-do list lived in my head and went with me everywhere. I assessed my goals, analyzed my outcomes, counted my wins. If there was a challenge to vault, I’d vault it. One proving ground only opened onto the next. Such is the life of a girl who can’t stop wondering, Am I good enough? and is still trying to show herself the answer.
36. I was a box checker—marching to the resolute beat of effort/result, effort/result—a devoted follower of the established path, if only because nobody in my family (aside from Craig) had ever set foot on the path before. I wasn’t particularly imaginative in how I thought about the future, which is another way of saying I was already thinking about law school.
37. This may be the fundamental problem with caring a lot about what others think: It can put you on the established path—the my-isn’t-that-impressive path—and keep you there for a long time. Maybe it stops you from swerving, from ever even considering a swerve, because what you risk losing in terms of other people’s high regard can feel too costly. Maybe you spend three years in Massachusetts, studying constitutional law and discussing the relative merits of exclusionary vertical agreements in antitrust cases. For some, this might be truly interesting, but for you it is not.
38. Maybe during those three years you make friends you’ll love and respect forever, people who seem genuinely called to the bloodless intricacies of the law, but you yourself are not called. Your passion stays low, yet under no circumstance will you underperform. You live, as you always have, by the code of effort/result, and with it you keep achieving until you think you know the an swers to all the questions—including the most important one. Am I good enough? Yes, in fact I am.
20. Povestea lui Jade Rushen - Apr 3, 2019 5:54:00 PM

Descriere: Suficient de timidă, dar nu destul încât să dea peste cap întreg sistemul creat de popularitate. Jade se decide să demonstreze că nu e vorba de statutul tău social atunci când vrei să fi popular, ci doar de propria ta persoană. Începe o serie de minciuni care nu fac decât să frângă legături cu oameni la care ține, însă, ies la iveală cei care au fost mereu alături de ea.
O poveste despre prietenie, hotărârea de a schimba ceva și suferința unei fete care a trăit mereu în umbra celor din jurul ei.
Păreri :,,Am adorat povestea, personajele și felul superb de a descrie. Chiar dacă la început eram ușor confuză din cauza atâtor nume, acum îmi sunt toți nesperat de familiari. Am adorat-o pe Antide, totul la ea mi s-a părut special, la fel și în cazul lui Hunter. Oh Doamne, și Jade! În Jade am descoperit partea aceea slabă a mea pe care o reneg mereu. Iubesc cel mai mult conflictul dintre popularitate-anonimat. L-ai surprins atât de frumos și mi-ai trezit în minte niște nostalgii- momente în care nu mă regăseam în grupul de prieteni, teama de a nu fi abandonată de aceștia și aș putea să tot continui... Felicitări pentru o carte superbă, mi-a plăcut enorm!” - |Monet|


Puteți citi din carte aici.

21. Mi-aș dori ca SUFFRAGETTE să fi fost primul film în care am dat de Carrey Mulligan - Mar 14, 2019 6:23:00 PM

Prima impresie contează, dar pe măsură ce descoperi un lucru, un loc sau o persoană, aceasta se poate reclădi pe baza mai multor detalii pe care începi să le cunoști în timp. Suffragette este filmul pe care l-aș revedea cu toată plăcerea, dar pe care nu-l pot vedea în întregime fără să rămân cu un gust amar. Nu sunt feministă, cel puțin, nu în totalitate, dar pot spune cu certitudine că feminismul, pentru mine, reprezintă ideea de woman empowering woman. 
Filmul spune povestea unei muncitoare care, fără să-și dea seama se trezește în mijlocul conflictelor, simțind vag o conexiune legată de mișcare, urmând ca apoi să realizeze cât de potrivită este mișcării în sine, situației sociale în care se afla (cât și la nivel personal), dar și de ideea de  a face ceva în privința asta. Mișcarea Sufragetelor reprezenta o putere pe care femeile nu au avut-o, o scânteie pornită de la determinarea de a schimba lucrurile spre bine, spre un acord ce părea esențial în acele vremuri. 
Datorită primei impresii, mesajul cât și felul profund de a juca al lui Carey Mulligan ar fi fost unul dintre acele interpretări care surprind povestea într-un mod unic. Carey este o inspirație pentru mine de ceva vreme, iar filmul în care am descoperit-o se numește Never Let Me Go (despre care am povestit în mare aici); Suffragette însă, surprinde o perioadă puternică în istorie, mai ales pentru femei, reprezintă momentul când acestea au ales să riposteze în fața bărbaților, luptând pentru propria cauză. Este rolul care m-a făcut să văd adevărul din spatele mișcării, dar și exagerarea feminismului contemporan în contrast cu mentalitatea de acum și cea de atunci.
Feministă sau nu, mișcarea mi se pare o dovadă de putere, de încredere și de curaj, caracteristici pe care, se crede că femeia modernă le posedă, când de fapt, puține dintre femeile mileniste sunt suficient de self confident încât să facă astfel de lucruri. La acele vremuri, trebuia să-ți asumi un risc în momentul în care strigai VOTE FOR WOMEN, știind că aveau să existe consecințe în urma acestei afirmații. Să fii judecată de societate, de familie și de prietenii cei mai apropiați. Dacă mișcarea sufragetă s-ar fi făscut acum, ar fi divagat ușor spre alte teme, precum mișcarea #MeToo, care și-a pierdu cu ușurință adevărata însemnătate.
Suffragettele au fost femei puternice, care au avut curajul să spună nu situației sociale și care au avut curajul să ceară ceva ce nu li se mai pare atât de anormal, și anume, dreptul la vot Au fost determinate să spună ce aveau pe suflet, iar dincolo de însemnătatea mișcării în sine. Cea au făcut femeile acestea mi se pare ceva uimitor și demn de mândrie, iar de fiecare dată când îmi voi exercita dreptul la vot voi purta în gând și în inimă riscul pe care ele și l-au asumat pentru ca noi să beneficiem de dreptul pe care îl avem azi. 
Mai jos sunt câteva citate din film care m-au impresionat și cred că merită păstrate:
~~~~~***~~~~~,,Femeile nu au temperament flegmatic sau echilibrul mental pentru a-și da cu părerea în afacerile politice. Dacă le vom permite femeilor dreptul de a vota, asta va duce la pierderea structurii sociale. Femeile sunt bine reprezentate de către frați, tați și soții lor. Dacă le oferim dreptul de a vota, trebuie să le mai oferim și alte drepturi.Vor cere dreptul de a deveni deputați, miniștrii de cabinet, judecători.” 
”- Trebuie să facem ceea ce putem, cum putem. - Să spargem geamuri? Ce respectuos. - Suprimă ceea ce e cinstit Vrei să respect legea? Atunci fă ca legea să fie respectabilă!" 
"-ești sufragetă, doamnă Ellyn? -Da, dar mă consider mai mult un soldat, doamnă Watts. - Mărturiile acestor femei fac vreo diferență? - Poate. Doamna Pankhurst are o vorbă: Faptele, nu vorbele, ne vor oferi dreptul de a vota. ”
”Ce ar însemna, pentru tine, votul, doamnă Watts? - Nu m-am gândit niciodată că o să primim dreptul de a vota, deci nu m-am gândit niciodată la ce ar însemna. - Atunci de ce ești aici? -Datorită gândului că am putea. Că această viață...E și alt mod de a trăi această viață.” 
”Cea mai bună elocvență este cea care rezolvă lucrurile.” 
22. Lecția pe care am învățat-o de la tipu care asculta BROKEN STRINGS - Feb 12, 2019 11:31:00 AM

În liceu am călătorit mult cu autobuzul, iar aceasta a fost o provocare ce m-a ajutat să îmi înving puțin din timiditate. Obișnuiam să privesc oamenii, să-i studiez, să-i admir, să-i ghicesc, și apoi să-mi văd de ale mele. Odată, am nimerit pe partea de mijloc, fără scaun, cu un vag zumzet cunoscut venind din vecinătate. Undeva mai încolo, un tip privea pe fereastră, pierdut în gânduri și cu ochii strălucitori, de parcă s-ar fi abținut să nu plângă. Melodia era Broken Strings de la James Morrison și Nelly Furtado. Nu voi uita niciodatã momentul ăla, felul în care privea pe fereastră, capul ușor plecat și cu ochii mari și triști care se uitau parcă dincolo de linia orizontului, la un loc numai de el știut.


Cântecul îmi e foarte drag, dar nu l-am văzut niciodată ca pe o melodie tristă, mai mult ca pe o asigurare, un semn de curaj de  a recunoaște că sentimentele tale pentru o persoană au fost consumate, că ,,nu poți cânta la corzi rupte”. Poate asta era și pentru el, sau poate era doar un alt break up song. În acea zi, după ce melodia s-a repetat pentru a treia oară, mi-am promis că nu voi intra niciodată într-o relație dacă sentimentul nu e reciproc, tocmai pentru a împiedica un potențial scenariu asemănător cu al tipului din autobuz.
Lecția pe care am învățat-o în acea zi este sinceritatea, față de tine cât și de cei din jur, față de propriile tale emoții, că ,,adevărul doare, dar minciuna doare și mai tare”.
Câțiva ani mai târziu, eram într-un autobuz pe același traseu, doar că nu ascultam Broken strings, ci Use somebody. Nu știu cum arătam pentru cei care se aflau în preajmă, dar nu eram tristă. Ba chiar aveam un un ușor sentiment de fericire rătăcită pe care o simțeam, dar nu-mi puteam da seama care era cauza. Ascultam versurile ca pe un discurs spus de cea mai bună prietenă la o ieșire la suc într-un moment mai rar de simțire în care povestim despre emoții, trăiri pe care le simțim și despre care spunem mai departe.
Acel moment însă era perfect, singură într-un autobuz relativ pustiu, cu gândul la băiatul care asculta Broken Strings în urmă cu ceva vreme. Indirect, am putut să trăiesc emoțiile pe care le simțea, mi-am putut imagina durerea pe care o avea, deși nu-i știu povestea și nici prin ce a trecut, dar în mod sigur mi-a dat temă de gândire, la care mă mai gândesc uneori și azi.
23. De ce aș fi prietenă cu Tiana dacă aș face parte din Universul Disney - Jan 31, 2019 5:04:00 PM

Universul Disney nu e tocmai un loc în care aș vrea să umblu, nici măcar basmele românești nu sunt povești în care mi-aș dori să-mi găsesc vreo replică, nici măcar episodică. Dar este totuși o poveste în care mi-ar plăcea să am un dialog cu personajul principal, să discut cu ea de la mâncare până la percepțiile ei de viață. Cine este această ea? Vorbesc despre Tiana, din Prințesa și Broscoiul. 
Am mai scris despre prințese cu câteva ocazii, iar un pic mai amplu aici. Ideea de basm însă, nu îmi inspiră nimic, iar ironia face ca basmul meu preferat românesc să fie ,,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” , care se întâmplă să fie și singurul basm cu final tragic din literatura română. În poveste, prințul nu pupă prințesa și trăiesc ,,fericiți până la adânci bătrâneți”, ci pleacă din regatul fetei și se întoarce acasă, fiind ulterior răpus de moarte (care a ieșit dintr-un cufăr și i-a dat o palmă, transformându-l în praf).

Povestea Tianei este la fel de diferită precum basmul cules de Petre Ispirescu; nu este nici măcar prințesă și nu are nicio treabă cu toată ideea de prințesit. Lucru complet opus Tianei, ce muncește pentru a strânge suficienți bani să-și ducă visul mai departe. Vis care se întâmplă să fie același cu al tatălui ei (care a murit înainte de a apuca să cumpere localul pe care și-l dorea să-l deschidă), ce continuă să trăiască prin ambiția și determinarea Tianei de a ajunge acolo unde și-a propus.  
Să fi fost muzica de jazz, animația desenată manual, excesul de verde, broaștele sau magia cele care m-au făcut să îmi doresc să văd Prințesa și Broscoiul cu atât de multă curiozitate? Eram pe clasa a 8-a și făceam variante la română pentru Evaluare și la un moment dat, am dat de un text care m-a fascinat cu totul, încât abia mai eram atentă la ce se discuta pe baza acestuia. Filmul în sine, am apucat să-l văd câțiva ani mai târziu, iar de atunci îl revăd cu același drag de fiecare dată când mi se face dor de personaje și vreau să mă întorc în lumea lor festivă și totuși atât de întunecată. 

New Orleans în sine are o magie aparte, plin de farmec și mister pe care nu ai cum să nu-l apreciezi. Dacă aș face parte din Universul Disney, aș fi o turistă care admiră istoria locului, legendele, oamenii și să nu uităm de parade. Poate nu aș fi un personaj principal, nici măcar unul secundar, dar o mică replică, un cuvânt rostit în șoaptă sau un strigăt de uimire cu siguranță mi-aș găsi. Dacă aș fi însă în film, mi-ar plăcea să fiu prietenă cu Tiana, să stăm la masă și să povestim despre diverse lucruri, legate de restaurant, să-mi povestească cum și-ar dori să decoreze locul sau pur și simplu lucruri despre ea, despre copilăria ei, despre cât de greu i-a fost să ajungă în punctul în care a ajuns. 

Mereu mi s-a părut un model, în comparație cu alte personaje Disney, și nu numai datorită faptului că și-a câștigat dreptul de a fi prințesă prin căsătoria cu un prinț, nici vorbă. Felul în care e construit personajul, povestea din spate și visul de care se ține pe tot parcursul filmului și determinarea și forța de care dă dovadă, puterea de a merge mai departe indiferent de situație și încăpățânarea de care dă dovadă pe parcursul filmului, iar un dialog dintre noi două ar fi cu adevărat ceva ce mi-aș dori, chiar dacă e vorba doar de o replică spusă la repezeală sau de o conversație în toată regula. 
25. Cum mi-am făcut propriile reguli - Jan 24, 2019 4:51:00 PM

În ultimii ani am început să colecționez citate, fie pe ușă, în agendă, fie în keep sau în galeria telefonului. Acum însă, le strâng pe toate într-un panou de pe Pinterest și mai descarc din când în când ceva ce simt că trebuie să îmi notez în următoarele pagini din bujo. Din citate, am reușit să preiau idei cât și concepte legate de viață, principii pe care am ales să le urmez, sau să le ignor (după caz). Mai jos o să vă povestesc despre principiile pe care le urmez, dar și despre cum am reușit să schimb unele reguli nescrise ale societății pe care nu le voi pomenii și care sper că vor fi resimțite.
Iubitoare și colecționară de citate, m-am decis să îmi fac propriile reguli din mici fragmente de înțelepciune împrumutate de la oameni cu nume mari sau de la simple vorbe pe care le-am auzit în copilărie și le-am înțeles acum, când am crescut suficient încât să fiu în stare să le analizez, până la citate inspiraționale pe care le găsești la fiecare colț de internet.
"Dream as big as you want, because they become true everyday."- Hunter Hayes
Adevărat într-o oarecare măsură, cu pași mici și cu determinare reușești cumva să îți îndeplinești visul în fiecare zi. E ca și cum ți-ai petrece fiecare timpul jucând un joc pe care vrei neapărat să-l termini, petreci ore în șir strângând puncte și trecând prin diferite nivele pentru a debloca anumite funcții sau bonus-uri pe care le poți folosii în anumite scopuri sau pe care le poți vinde pentru că nu-ți sunt de niciun folos. 
Cu cât petreci mai mult timp strict pe un lucru pe care ți-l dorești și muncind, pas cu pas, pentru a ajunge în acel punct, cu atât ajungi mai aproape de ceea ce ți-ai propus.
"The best way to find out if you can trust somebody is to trust them." - Ernest Hemingway
Când am dat de citatul ăsta am trecut de el inițial, ca apoi să mă îl caut în feed. L-am recitit și am încercat să îl memorez. Mi s-a părut o idee atât de deșteaptă încât trebuia aplicată, în simplitatea și  lipsa ei de complexitate. Cuvintele lui Hemingway mi-au ajuns la inimă, urmând să le pun în practică la scurt timp după, fără să-mi dau seama. 
TRATEAZĂ AȘA CUM VREI SĂ FII TRATAT! sau CE ȚIE NU-ȚI PLACE, ALTUIA NU-I FACE.
Pe acesta am început să-l aplic mai mult din teama că mi s-ar putea întâmpla ceva, dar pe parcurs a devenit un fel de mantră (la fel ca cel cu încrederea spus de Ernest Hemingway), ceva natural, pe care-l fac cu ușurință pentru că, odată cu încrederea, vine și înțelegerea reciprocă.  Încă mai cred că oamenii sunt buni, de aceea zicala asta e mai mult decât o simplă vorbă pe care ți-o spuneau bunicii când erai mic și te supărai pe un coleg, iar la vârsta aceea părea logic să te răzbuni pe el.

DACĂ NU MĂ DESCURC ACUM, IAU O PAUZĂ ȘI REIAU CÂND MĂ SIMT ÎN STARE.
Îmi amintesc când aplicam asta în școală, când trebuia să învăț poezii sau să îmi fac teme care, pe moment, păreau grele. Obișnuiam să le las un timp, urmând să le reiau când îmi venea cheful sau când era absolut necesar să le termin, iar în mod surprinzător (spre bucuria mea) planul dădea roade de fiecare dată. 
I dissaprove of what you say, but i will defend to the death your right to say it. - Voltaire (sau ”I agree to disagree” pe scurt)
Eram genul de persoană care nu suporta să fie contrazisă, chiar dacă nu aveam dreptate (și în multe cazuri eram conștientă că nu aveam dreptate), o țineam pe a mea acolo și refuzam să recunosc când greșeam. În timp, am realizat cât e de important dreptul la exprimare, iar dreptul meu de a îmi susține părerea (fie ea și greșită) e al tuturor și în ciuda faptului că uneori nu câștig un argument, nu mai simt nevoia să insist cu atâta înverșunare că ceea ce spun e corect pentru că o discuție civilizată nu ar trebui să te ducă în punctul în care să îți pierzi răbdarea și timpul.
,,Cea mai dificilă formă de reinventare este să reuşeşti să te transformi în tine însuţi.” Diana-Florina Cosmin
În perioada emo, încercam să mă încadrez noului trend din acea vreme, pentru că era cool, până în punctul în care o colegă mi-a spus ,,dar tu nu ești așa”, replică spusă pe un ton atât de liniștit și atât de sigur încât mi-a dat peste cap tot ceea ce credeam despre mine și despre ce încercam să fiu. Câțiva ani mai târziu, am început să îmi fac ordine în viață, să contabilizez fiecare gând, gest, film văzut și carte citită. 
În spatele fiecărui trend există oameni cu personalități atât de frumoase pe care și le ascund în spatele unor decizii care nu le aparțin, influențate presiunea socială care în cele mai multe din cazuri îți interzice să fi diferit. Iar atunci când poți, trebuie să găsești oameni care să fie deschiși și să fi suficient de curajos încât să te prezinți exact așa cum ești.
Nu mai sunt cea de atunci, iar în viitor nu voi mai fi ceea ce sunt acum. Dar următoarele versiuni ale mele vor fi mai bune decât cea de acum.
“I would never, never do anything unless I believed in it.” ― River Phoenix.
Pentru că vă povesteam mai devreme de încăpățânare și de ambiția de a avea mereu dreptate, nu puteam să nu adaug și un citat pe gustul lui James Dean. În ultimii ani am realizat că nu trebuie să fac un lucru dacă nu vreau să-l fac, pentru că îmi place să fiu sinceră cu mine și cu cei din jur. Atunci când pui suflet și crezi cu adevărat  în ceva, se vede și e unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poți trăi.